Septembrie 2009 – Belgia si Franta – 9. Chartres

Radu la aparat. Dupa cum se vede, impartim echitabil treburile in familie. Dar sa nu ma abat de la scopul povestirii…
Planul vacantei noastre a fost sa inchiriem o masina din Paris si sa mergem pentru cateva zile la Mont Saint-Michel si pe Valea Loirei. Drept urmare am plecat pe jos impreuna cu tatal Mirunei pana la Gare de Lyon, de unde trebuia sa inchiriem masina. Luasem si GPS-ul cu noi, doar ca parcarea firmei de inchirieri era acoperita. Asa ca simtul de orientare, harta si indicatiile tatalui Mirunei ne-au dus cu bine pana in fata hotelului, unde Mirunica se postase cu geamantanul nostru pe un loc de parcare. Cand m-am apropiat ca sa iau locul de parcare, Mirunica s-a uitat foarte urat la mine si n-a vrut sa se dea la o parte, pana cand nu ne-a recunoscut (e drept ca ea se astepta sa vada un Ford Focus, dar cei de la firma de inchiriere ne-au dat un Citroen C4 care ne-a dus cu bine peste tot pe unde am vrut). Dupa ce am incarcat bagajele si restul turistilor (sau mai bine zis, turistelor, ca e vorba de Mirunica si de mama ei), am purces catre cea mai apropiata iesire din Paris (intre timp s-a orientat si GPS-ul).
Nu ne-a luat foarte mult sa ajungem la Chartres, prima noastra oprire. A fost primul contact cu “Franta provinciala”, care este mult diferita de Paris. Voi mai reveni pe parcurs la aspectele care diferentiaza capitala de restul Frantei. Orasul este faimos pentru catedrala sa care, se zice ca din departare se vede plutind deasupra lanurilor (noi n-am vazut-o, dar probabil ca n-am venit din partea din care trebuia). Nu am intrat in centrul orasului, dar am parcat undeva de unde puteam vedea catedrala. Fara sa o scapam din vedere, am luat-o pe niste podeturi foarte dragute si pe niste stradute foarte cochete si aranjate, am urcat ceva trepte, am traversat un parculet, iar in cele din urma am ajuns la catedrala.
 
Notre-Dame de Chartres este mult mai mare decat Notre-Dame din Paris, infinit mai putin comerciala si, indraznesc sa spun, mai frumoasa. Interesant la aceasta catedrala este constructia ei. Nu are un stil unitar, iar fatadele si turnurile contrasteaza in mod surprinzator. Aflandu-i insa istoria, nu mai pare atat de surprinzator, pentru ca Notre Dame de Chartres a ars de multe ori. O singura data (prima data, prin anul 1020) a ars de tot si nu a putut fi recuperat nimic. In rest, reconstructia catedralei a pornit de la ce a ramas in picioare, dar a continuat in stilul epocii respective.
In sfarsit, am intrat in imensa biserica, ne-am minunat de maretia ei, am admirat faimoasa tunica a Fecioarei Maria donata de Carol cel Plesuv in secolul al IX-lea, faimosul labirint medieval desenat pe pardoseala care reprezinta binele si raul, vitraliile (o suta saptezeci si sase de ferestre cu vitralii, acoperind o suprafata de doua mii cinci sute de metri patrati, conform unuia dintre ghidurile turistice din dotare) si peretele sculptat, asemeni unei dantele cu doua sute de statui, care inconjoara corul si care reprezinta povestea vizuala a Noului Testament.
Mirunica si cu mine am urcat in turnul de nord pe niste trepte de piatra inguste si roase de vreme. Erau refugii stramte din loc in loc, unde ieseam din turn si mai admiram contraforturile masive de la cativa metri distanta sau ne minunam de cat mai avem de urcat. Balconasul si mai ingust din varf, in care vantul sufla cu si mai mare putere, ne-a rasplatit cu o panorama incredibila asupra orasului si a zonei. Am vazut in departare chiar si un vechi apeduct roman. In cele din urma am coborat si am mai dat o tura catedralei ca sa-i mai facem cateva poze.
   
Cum se apropiau orele pranzului, am cautat un loc in care sa mancam. Totusi, Calugarul Gurmand, restaurantul pe care il ochisem din turn, era suspect de aproape de catedrala, astfel ca nu ne-am dus acolo, banuind ca este un loc mai turistic. Am gasit un restaurant mai retras, dar cochet, unde am mancat suficient de bine (cu ocazia asta am dat o raita si pe stradutele din jurul catedralei, fara urma de regret). Cu stomacul plin se vede lumea altfel, iar Mont Saint-Michel ne astepta si noi voiam sa-l vedem cat mai frumos, asa ca am facut cale-ntoarsa spre masina. Eu am luat-o inainte, ca sa incalzesc masina (incepuse sa bata un vant destul de racoros si sa picure, iar Mirunica nu era foarte gros imbracata pentru cat este de friguroasa). Cert este ca stateam eu linistit in masina si asteptam sa apara si restul trupei, cand o vad pe Mirunica trecand hotarata prin fata masinii, incruntata si cu ochii in pamant. Initial am crezut ca vrea sa arunce ceva la gunoi, un bilet de intrare sau altceva, insa mi-am dat seama ca de fapt uitase ce masina aveam, asa ca am deschis usa si am strigat-o. Mare i-a fost surpriza cand a realizat ca trecuse pe langa fara sa se uite!
Pana la urma ne-am regrupat si am plecat cu totii catre coasta Normandiei.