Noiembrie 2008 - Japonia - 11. Yamadera

Auzisem de acest loc inca dinainte sa venim in Japonia, de la mama lui Vali, care ne spunea cat este de frumos si ca trebuie neaparat sa mergem acolo. Drept urmare am urmarit zi de zi vremea in zona (acolo ar fi cam in creierii muntilor, iar in timpul iernii este statiune de schi). Miercuri urma in sfarsit sa fie soare si frumos, dupa ce pana atunci daduse numai cu lapovita si ninsoare.

Actiunea logica a fost ca dis-de-dimineata am luat shinkansenul pana la Sendai, iar de acolo un trenulet ca de jucarie pana in Yamadera. Trenuletul acesta serpuieste printre munti, peste ape, peste si pe sub sosele. Fix inainte de a ajunge la Yamadera trece printr-un tunel lung de vreun kilometru, ce pare ca nu se mai termina, pentru ca nici trenul nu merge foarte repede. In plus mai este si zgomotos.

Gara din Yamadera este mica, nu are decat un peron si doua linii, o cocioaba pe post de sala de asteptare si de vanzare a biletelor si evident, wc-uri. Dar ce wc-uri! Ca de obicei, aveau colac incalzit, capac cu bideu, zgomot de pasarele si de tras apa, daca, in sfarsit, vrei sa nu se auda in afara anumite zgomote.

Parasind gara am pasit catre sat (pentru ca Yamadera este un satuc), iar unul dintre lucrurile pe care le-am remarcat cautand drumul catre vestitul templu Ryushaku-ji, a fost ca peste tot predomina mirosul acela ingrozitor care ne intorsese pe dos stomacurile de la venirea noastra in tara soarelui-rasare: oden. Ne-a spus Vali seara abia ca zona aceasta este recunoscuta pentru specialitatile culinare de tipul odenului, doar ca aici se numesc altfel, tama-kon. Trecand peste faptul ca ne tineam respiratia cat puteam cand treceam pe langa un magazin ce parea deschis, am bajbait pana la templu, pentru ca statiunea parca era pustie, iar semne in engleza ioc.

La un magazin de ceramica am gasit un fel de ghid turistic desenat si scris in engleza de copiii de la scoala locala. Am luat doua. Am intrat in complexul de temple, in care domnea ca peste tot in sat mirosul gretos al specialitatii locale - pregatita chiar acolo. Depasind momentul, am inceput sa pozam tot ce ne iesea in cale, statui, temple, pestisori aurii... Pana la urma am nimerit la intrarea templului efectiv, adica a partii cu trepte, care serpuiesc prin padure pana ajung in varful muntelui. Cum nu era afisat niciun pret, iar preotul sau calugarul de la intrare nu parea sa stie engleza i-am dat o suma de bani, asteptand sa-mi dea el restul inapoi.

Pornind pe cararea cu trepte din padure, am trecut pe langa tot felul de sculpturi in piatra, copaci ciudati, turisti japonezi (incredibil de putini) si am pozat tot ce am prins.

Tot urcand, padurea a lasat loc cerului liber si astfel ne-am vazut ajunsi pe un platou de unde se putea admira toata valea. Am mers catre un foisor ce parea special amenajat in acest sens si am fost uimiti de panorama ce se intindea in fata ochilor nostri. Efectiv ti se taia respiratia. Jos puteam vedea satul de parca era pentru papusi, nu pentru oameni, iar trenurile care treceau imi aduceau aminte de trenuletele electrice cu care ador sa ma mai joc din cand in cand. In departare se vedeau muntii si vaile, observandu-se foarte clar pantele dulci datorita originii vulcanice ce domina intregul arhipelag...

Ne-am mai plimbat in sus si in jos pe platou, ocazie cu care am descoperit cum de fac japonezii sa arate copacii lor atat de bine. Le "indruma" cresterea cu sfori si pari. Am fost foarte incantati de micuta noastra descoperire. De asemenea, nu am putut sa nu observam ca desi ne aflam in creierii muntilor exista un sistem foarte bine pus la punct de colectare a apei si de scurgere. In fata templului aflat cel mai sus era un morman de zapada imaculata si am stat in cumpana daca sa ne aruncam in el sa facem ingerasi sau nu. Pana la urma ne-a fost rusine si nu ne-am aruncat.

Am mirosit niste betigase parfumate, ne-am intrebat la ce folosesc niste pari cu niste rotite care se vedeau peste tot in templu (apropo, daca stie cineva, l-as ruga sa-mi spuna si mie), apoi am luat-o in jos, pe aceleasi trepte pe care am urcat. Mai intai ne-am intalnit cu o femeie care avea in spate un cos impletit din nuiele, iar langa ea mergea un copilas. Apoi ne-am intalnit cu un catel. I-am pozat pe toti. Iar langa mai pun niste poze care mie imi plac foarte mult.

Am intrat in padure si am incercat sa numar treptele pana jos. La un moment dat m-am incurcat, dar oricum nu-mi ieseau cele o-mie-si-nu-stiu-cate trepte despre care ziceau in toate ghidurile turistice. Ajunsi in sat, ne-am indreptat catre gara si ne-am suit in tren.

In tren am studiat cu interes prin ghidurile noastre ce mai este de vizitat in zona pana am gasit o cascada. La prima statie am sarit din tren ca arsi si surpriza: niciun indicator in engleza. Am iesit din gara si am gasit o harta si o statie de autobuz marcate ca pentru turisti (straini), adica in engleza. Arata acolo ca acea cascada se afla la vreo saisprezece kilometri distanta si ca autobuzele care duc acolo mergeau din ora in ora sau cam asa ceva. Ei bine, tocmai ratasem autobuzul si ar fi trebuit sa asteptam destul de mult, iar cum seara se apropia, am decis in unanimitate sa ne intoarcem la Tokyo. Ne-am suit in primul trenulet de Sendai, ne-am luat din gara ceva de mancare de la o patiserie pe care o descoperisem la prima noastra excursie prin zona aceasta si in final am luat shinkansenul (am uitat sa spun ca am fotografiat si un wc tipic japonez). De data aceasta am mers cu un shinkansen cu doua etaje. Ne-am intristat intr-un fel deoarece ne-am dat seama ca era ultima data cand aveam sa auzim in acea vacanta vocea calda care spunea:

"Welcome to the Shinkansen! This is the Komachi superexpress bound to ... Tokyo."

Ma rog, au fost Hayate, alteori Hikari sau Kodama, iar destinatiile in care ne-au dus mereu altele - Sendai, Odawara, Osaka, Himeji, Kobe - locuri care ne-au umplut de amintiri frumoase pe care le vom uita incetul cu incetul...

Dar sa revin... Ajunsi la Tokyo ne-am dus acasa si acolo am ramas toata seara, pentru ca ma cam durea stomacul. Vali s-a intors destul de suparat de la o intalnire cu niste prieteni, iar seara ne-am incheiat-o urmarind toti trei din pat de la Vali cele mai misto episoade din Tom si Jerry (le are Valos pe dvd).