In sfarsit, cursul trebuia sa inceapa la ora unu dupa-amiaza, asa ca ne-am permis sa dormim mai mult de dimineata. De data asta s-a trezit Valos inaintea noastra, dar nu cred ca era prea fresh, pentru ca din greseala mi-a luat geaca - e drept, gecile noastre se aseamana foarte mult, adica sunt amandoua maro. A fost cu atat mai nostim cu cat eu nu am descoperit pana nu am plecat, iar el nu s-a prins pana nu i-am trimis un mesaj.Oricum, cum eu nu ma simteam prea bine si simteam cum febra si raceala ma iau cu ele, am cam zacut in pat pana am plecat. Miruna s-a tot invartit, s-a uitat pe net, s-a gandit cu ce sa se imbrace - pana la urma a ales o fustita, o sapca si o gentuta (toate mov, cumparate ca set si care o fac foarte foarte cocheta) - si pana la urma am plecat catre Omotesando, unde isi are sediul aceasta scoala de ikebana. Omotesando este unul din cartierele "la moda" din Tokyo. Aici sunt foarte multe magazine, nu atat de scumpe ca in Ginza, dar se apropie.
Oricum, acum eram mai concentrati sa gasim scoala decat sa cascam gura.
Nu a fost foarte greu, noroc ca ma uitasem pe net si imi facusem o schema pe la ce gura de metrou sa iesim si apoi pe ce strada. Am nimerit si cladirea si sala de clasa. In sala era o profesoara japoneza destul de draguta si o alta doamna care colecta banii pentru curs intr-o cutiuta de metal. Am platit cursul pentru Miruna, dupa care ea s-a asezat in prima banca, iar eu m-am retras undeva mai in spate. Profesoara a facut cunostinta cu Miruna (pe profesoara o chema Fukuchi), iar intre timp au mai aparut inca trei cursante (dintre care doua erau niste americance). Se pare ca mai fusesera la curs, pentru ca profesoara le-a salutat si apoi le-a cerut sa faca nu stiu ce chestii, ca un fel de tema (am uitat sa spun ca fiecare avea pe masa plante si instrumente - castron cu apa, clestisor - pentru viitoarele aranjamente). Profesoara a inceput sa-i explice Mirunei ce inseamna ikebana si apoi un fel de istoric cred - ma rog, lucruri introductive. 
I-a mai povestit cateva concepte si apoi a pus-o sa faca un aranjament.Eu m-am adancit in scaunul meu si m-am apucat sa citesc istoria Japoniei din ghidul lonely planet pe care il luasem cu mine. Din cand in cand mai faceam cateva poze. Totusi aveam un sentiment de liceu. Mai stiti scrijeliturile de pe bancile din scoala unde scrie "Aici m-am luptat cu somnul si am fost invins"? Ei bine, acolo m-am luptat cu raceala si am fost invins (de fapt m-am luptat si cu foamea si am fost invins, dar asta e o alta poveste). Problema era ca mi se facea tot mai rau pe masura ce trecea timpul, iar pastilele de gat, aspirinele si pastilele de paracetamol sinus pe care le tot luam nu prea pareau sa aiba vreun efect.
Miruna a reusit sa termine primul ei aranjament ajutata de profesoara, urmand acum sa scoata florile din suportul lor si sa faca un altul, de data asta de una singura. Profesoara mai bazaia prin jurul ei ca o albinuta si ii mai dadea indicatii.
Unul din lucrurile practice care a invatat-o acolo a fost sa taie coditele florilor in apa - in acest fel tin mai mult. Miruna a mai facut un aranjament, de data asta mai mult singurica si care a iesit chiar frumos, dupa care cursul s-a incheiat. Profesoara i-a dat florile acasa, iar Miruna i-a facut lui Valos intr-un castron de supa un aranjament ce a tinut pana am plecat noi. Inainte sa plecam din cladire am urcat la "departamentul de vanzari" si am cumparat de acolo o carte despre ikebana si mai multe suporturi (adica un fel de patuturi mici de tepi - cam ca cele pe care dorm fakirii) in care se infig florile din aranjamente.Ajunsi acasa eu m-am prabusit in pat si n-am mai fost in stare sa ma ridic. I-am dat mobilul Mirunei si am trimis-o sa se intalneasca cu Valos, care planuise o seara prin Shibuya (alt cartier "la moda") si Omotesando, urmata de o vedere de noapte a orasului din Roppongi Hills, una dintre cele mai inalte cladiri din Tokyo.
Am avut nitele emotii pana cand a reusit Miruna sa se intalneasca cu Vali (totusi, era prima data singurica singurica intr-un oras de douazeci de milioane de locuitori - fara suburbii), insa in momentul in care am fost sunat ca s-au intalnit, m-am linistit.Mai departe ziua n-a decurs fantastic pentru mine, am stat in pat si am citit despre Japonia, cautand alte locuri in care sa mergem. Am motait, am baut ceai si am bolit.
Cand s-au intors, Mirunei ii sclipeau ochii si era atat de incantata cum rar am vazut-o. In ziua aceea fusese o atmosfera extrem de clara si Tokyo-ul se vedea minunat de sus, dupa cum am vazut in pozele pe care le-au facut. Miruna era in mod evident data pe spate de peisajul pe care il admirase si de altfel a tinut mortis sa mearga si cu mine sus pe acoperisul lui Roppongi Hills ca sa ne minunam impreuna de salba de lumini a unui oras ce se intinde pana la linia orizontului in orice parte te-ai uita.
Ziua s-a incheiat cu pregatirea bagajelor pentru weekend - a doua zi aveam sa plecam catre Osaka dis-de-dimineata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu