Septembrie 2009 – Belgia si Franta – 5. Ile de France si nu numai

Ile de France e un fel de sectorul agricol Ilfov, cu cateva diferente. Sunt mai multe castele si foste resedinte regale in Ile de France decat in Ilfov. De asemenea ei chiar au o retea de trenuri si autostrazi care sa lege imprejurimile Parisului cu orasul in sine, astfel ca alternativa de a trai la cateva zeci de kilometri distanta de oras nu este rea deloc. In fine, e cam de 8 ori mai mare si cam tot de-atatea ori mai curat si mai ingrijit (cel putin).

Pentru ca pass-ul nostru de muzee era valabil si pe cateva obiective din jurul Parisului, ne-am hotarat sa le bifam (cum ar zice Mirunica). Am inceput cu Chateau de Vincennes, in mare parte si datorita faptului ca era foarte aproape de statia noastra de metrou si RER, adica de Nation. Acest castel a fost inital resedinta regala de vanatoare, dar mai apoi a fost imbunatatit si transformat intr-o adevarata fortareata. Cica partea centrala (donjonul) este cel mai vechi ramas in picioare in Franta, cam de pe la 1300. Mai tarziu, castelul a fost transformat in inchisoare si ca loc de executie. Istoria leaga de el nume celebre, precum Marchizul de Sade, Diderot sau Mata Hari. Toate aceste lucruri le-am citit plimbandu-ne prin camerele cetatii si pe ziduri, in fluturasii primiti la intrare si care erau, surprinzator, in limba romana.

Vizita nu a fost foarte lunga, astfel ca la ora 12 plecam din Gare de Lyon catre Fontainebleau. Dupa jumatate de ora ne-am dat jos intr-o gara mica, unde nu era nimic. Am dibuit o harta pe un panou si ne-am lamurit ca trebuie sa luam un autobuz. A venit un autobuz, l-am intrebat pe sofer daca merge la castel, iar acesta mi-a explicat ca trebuie sa asteptam sa vina altul. Intr-adevar, autobuzul urmator ne-a dus pana in fata castelului, unde era un birou de informatii turistice, de la care ne-am ales cu niste harti si brosuri.

Am intrat in curtea impresionanta a castelului, apoi in castel, iar cand sa trecem la vizitat, o tanti paznica foarte intepata ne-a pus sa ducem rucsaceii nostri minusculi la garderoba. Pe langa noi treceau tipe cu genti de umar de 2 ori mai mari decat rucsaceii nostri, dar ea nu si nu, ca nu-i voie cu “sac-a-dos”. Cat m-am dus sa las rucsaceii, tipa, ca sa para prietenoasa a intrebat-o in engleza pe Miruna de unde suntem, iar Miruna i-a raspuns ca nu vrea sa vorbeasca cu ea.

Dupa ce am trecut de paznica, am inceput efectiv vizita. Trebuie spus ca palatul de la Fontainebleau a beneficiat mult de pe urma lui Napoleon I, care l-a facut resedinta sa. Astfel castelul nu a ramas in paragina si mai mult decat atat, a fost imbunatatit si infrumusetat, pentru ca Napoleon a vrut ca palatul sa reflecte grandoarea sa (nu ma refer la inaltime, desigur) si sa eclipseze fosta resedinta regala de la Versailles. Interiorul castelului este magnific, de un lux si o opulenta incredibile, dar si cu mult bun gust. De asemenea si aici sunt inghesuite destul de multe opere de arta, iar faimoasa biblioteca ocupa un pavilion intreg. Nu in ultimul rand as vrea sa amintesc ca acest castel a fost construit de Francisc I, si a reprezentat poarta de intrare a renascentismului in Franta. O dovada in acest sens sta vasul gravat din sala garzilor, care il reprezinta pe Leonardo da Vinci pictand Monalisa in fata regelui Francisc I.

Iesind din castel ne-am dus sa vizitam gradinile. Nu prea am ce sa spun despre acestea, decat ca sunt mari, au multe flori si niste lebede care m-au atacat. O curte interioara a castelului adaposteste o statuie-fantana a zeitei Diana inconjurata de patru ogari pisaciosi, ca deh, e zeita vanatorii. Este clar ca statuia avea legatura cu Diane de Poitiers, faimoasa amanta a regelui Henric al II-lea, despre care o sa mai povestesc si cand ajung la castelele de pe Valea Loirei.

Am pornit-o inapoi catre Paris si ne-am oprit fix in fata catedralei Notre Dame, deoarece planuisem sa ne urcam in turn. Totusi, neinsipirati fiind, am intrat mai intai sa o vizitam, iar asta ne-a facut sa ratam ultima intrare in turn. De fapt, cand am incercat sa ne asezam la coada, un nene de la intrare a pus bariera fix in fata noastra. Ufff, ce ma enerveaza barierele acelea din banda derulanta, cu stalpii aceia nichelati! Parca sunt niste monstri care creeaza labirinturi din nimic.

In sfarsit, dezamagiti ca n-am putut admira privelistea de pe Notre Dame, am luat-o la pas catre Jardins de Luxembourg. Foamea ne-a facut sa tragem la un restaurant italienesc, unde am mancat cu totii foarte foarte bine si am baut un vin minunat. Mai inviorati, am continuat in sus pe bulevardul Saint-Michel. Admiram noi agitatia din cartierul latin, cand Mirunei ii pica ochii pe o pereche de cizme dintr-o vitrina. Cu siguranta asta nu a fost ziua in care sa-i admiram pe francezi pentru amabilitatea lor, pentru ca atunci cand Miru a vrut sa probeze cizmele, vanzatoarea i-a spus ca nu se poate, pentru ca magazinul se va inchide in curand (cred ca era ora sase fara cinci minute). Am ramas cam interzisi, dar n-am avut ce sa facem si am continuat drumul catre gradini. Ajunsi in sfarsit acolo, dam sa intram, cand un jandarm ne inchide poarta in nas. Mergem la urmatoarea poarta, dar jandarmul, mai rapid decat noi, o inchide si pe aia. Ne-am infuriat si am luat-o la fuga, astfel ca am reusit sa ajungem inaintea jandarmului la una dintre porti. De fapt am descoperit ca inchidea doar portile secundare, iar poarta principala ramanea deschisa pana pe la ora sapte si jumatate, cand parcul se inchidea cu totul.

Jardins de Luxembourg este intr-adevar un parc foarte ingrijit si agreabil pentru promenada si relaxare. De altfel, lumea de acolo era foarte colorata si parea foarte fara de griji. Partea intr-adevar inedita a inceput la sapte si jumatate, cand jandarmii din parc au inchis toate portile mai putin una dintre ele, si au inceput sa fluiere prin parc, manand oamenii ca pe vite spre iesire. Eu n-am mai vazut asa ceva niciunde si sincer am fost pe cat de amuzat, pe atat de socat sa vad ca se intampla asta intr-o tara ce se vrea civilizata. Acum ce sa spun, pe de alta parte este o modalitate eficienta de a da lumea afara din parc si de a-ti termina in felul asta programul la timp (daca faci parte din jandarmii care pazesc gradinile).

Seara a continuat intr-o nota vesela, pentru ca eu si cu Mirunica ne-am dus in vizita la unchiul si la matusa mea. Pregatisera o multime de bunatati si ne-am chinuit cu greu sa le facem fata, pentru ca nu mancasem de mai mult de doua ore. Orisicat, s-au dus mai bine pe gat cu sampanie si cu o conversatie care ne-a bine-dispus si ne-a facut sa radem copios. Cand am ajuns la hotel, parintii Mirunei dormeau dusi…