Septembrie 2009 – Belgia si Franta – 4. Azi ne culturalizam un pic

Ce ar fi Parisul fara aglomerarea de opere de arta care se inghesuie in muzee mai ceva ca Fat Frumos si Zmeul in autobuzul 102? Nu prea stiu raspunsul la aceasta intrebare, insa certe sunt doua lucruri: primul este ca francezii, oricat de belicosi si nepoliticosi ar fi (unii dintre ei, e drept ca majoritatea, insa nu toti), sunt si au fost un popor foarte “luminat”, iar al doilea este ca mereu au reusit sa atraga (uneori si sa naturalizeze) talentele. Astfel, fara teama de a gresi, pot spune ca Parisul este paradisul cultural.

Ne-am decis sa gustam putin din acest paradis, si am dedicat o zi muzeelor. Musee d’Orsay a fost primul pe lista. Pass-urile cumparate ne-au ajutat sa evitam o coada maricica, ceea ce nu e lucru mic atunci cand esti pus pe vizitat. Orisicat, muzeul nu este atat de grandios ca Luvrul, dar asta il face mai cald, iar operele de arta par mai apropiate de privitor. In plus, cladirea este o fosta gara reamenajata, iar asta ii da o nota aparte. Ar fi inutil sa incerc sa trec in revista tot ce am vazut acolo, asta pentru ca mintea devine la un moment dat saturata si nu mai poate aprecia arta la adevarata ei valoare. Ceea ce am retinut insa, au fost multe dintre sculpturi. Aceasta arta mi se pare atat de “fizica”, incat se explica de ce este una dintre cele mai expresive. Un alt lucru care mi-a atras atentia a fost pavilionul dedicat picturilor lui van Gogh. Am zarit acolo o pictura pe care o vazusem si la muzeul dedicat pictorului din Amsterdam. Explicatia am gasit-o in ghidul audio: se pare ca van Gogh a pictat mai multe variante ale tabloului, una pe care a trimis-o mamei lui si inca doua. Una a fost distrusa si au mai ramas doua, care sunt expuse la Amsterdam si la Paris.

Vizita ne-a hamesit, iar eu oricum nu ma simteam prea bine ca nu mancasem cine stie ce de dimineata, astfel ca ne-am asezat sa luam o gustare la bistroul din interiorul muzeului. Ne-am ametit putin foamea ca sa avem energie sa pornim mai departe. La iesirea din Musee d’Orsay am cumparat o carte ilustrata cu cele mai importante opere de arta expuse in muzeu. Am traversat apoi Sena si, avand o misiune precisa, am intrat intr-una din agentiile de turism japoneze cautate in prealabil pe internet, ca sa cumparam doua abonamente de tren de Japonia pentru Mihai si Madalina. Am cautat apoi un restaurant, iar alegerea facuta a fost poate cea mai nefericita din intreaga excursie, pentru ca am nimerit la un local scump, cu mancare proasta si servire execrabila. Era din genul acela care trebuie evitat de turisti. Acum nu-mi dau seama daca ne-a orbit foamea sau a fost altceva de vina, cert e ca am nimerit tare prost.

Ceasurile erau inaintate, cam trei dupa-amiaza, astfel ca ne-am decis sa dam o tura foarte foarte rapida si prin Luvru, ca sa vedem obiectivele cele mai importante.

Cu harta Luvrului intr-o mana am alergat la Victoria din Samotrace, apoi la Gioconda, apoi la Venus din Milo, apoi la Victoria din Samotrace, apoi la sclavii lui Michelangelo, apoi la Victoria din Samotrace, apoi la apartamentele lui Napoleon, iar apoi am fost dati afara, caci se inchidea muzeul. Ni s-au intamplat doua lucruri nostime: primul era ca oricum o dadeam ajungeam la Victoria din Samotrace. Al doilea a fost ca am gasit o statuie a unui porc mistret care era o copie (sau aici era originalul, nu mi-e prea clar) a unei sculpturi (care acolo este din bronz si este de fapt si fantana) dintr-o piata din Florenta. Imediat ce am facut poza cu porcul mistret, a mai aparut un turist care m-a rugat sa-i fac si lui poza cu porcul.

De la Luvru n-a fost greu sa ajungem la Arc de Triomphe de l’Etoile, in care ne-am si urcat. Mai intai am urcat pe scari pe unul din picioarele turnului, iar cand am ajuns la un nivel intermediar si ne-am tras sufletul, am gasit un lift. Crezand ca duce pe acoperis, i-am trimis pe mama si pe tatal Mirunei cu el, urmand ca noi sa mergem pe scari. Urcam noi scarile, ajungem pe acoperis (nici nu mai era mult de urcat de altfel), cand surpriza! Nici urma de lift! Dupa cum v-ati putut da seama, acel lift doar cobora. Din fericire s-au descurcat si au rugat-o pe liftiera sa ii aduca inapoi, dupa care au urcat pana pe acoperis pe scari in timp ce eu coboram ca sa-i caut. Pana la urma ne-am intalnit si am putut sa ne facem ochii roata din piata Charles de Gaulle (nu, nu fosta Piata a Aviatorilor) si sa admiram Parisul de sus.

Trocadero a fost urmatoarea oprire. I-am urmarit un pic pe break-dancerii de acolo si ne-am pozat cu fantanile si cu turnul Eiffel. Am incercat sa urcam, insa cozile erau prea mari (cand nu sunt mari cozile la urcarea in turn?), astfel ca ne-am multumit sa mergem pe Champ de Mars si sa ne pozam pe inserat cu turnul care tocmai se luminase.

Oboseala insa ne ajunsese destul de tare, astfel ca ne-am suit in metrou (ne-a luat ceva vreme sa ajungem la statia de metrou, iar vizavi de statie am vizitat si o farmacie) si asteptam sa treaca cele 17 sau 18 statii, cand… am vazut un magazin Carrefour deschis. Am luat-o pe Mirunica pe mana si am zbughit-o afara din metrou, lasandu-i pe parinti sa se duca singuri acasa. Am intrat in magazin cu 20 de minute inainte de inchidere (era ora zece si zece), iar prada a fost bogata: branzulici de capra, ciocolata si doua baxuri cu apa. Incarcati ca doi pomi de craciun, evident ca am ratat iesirea de metrou cea mai apropiata de hotel, dar pana la urma am supravietuit.

Astfel am mai terminat o zi, nu fara peripetii insa, pentru ca spalatul pe dinti necesita o pozitie de stat cu capul deasupra chiuvetei, dar cu fundul si picioarele afara din impresionant de marea camera de baie.