Ziua in care ne-am intors de la Nikko nu se terminase si trebuia sa o incununam cumva, pentru ca altfel ar fi fost timp pierdut. Oricum, chiar voiam sa mancam ceva bun (sau eu cel putin), asa ca Vali ne-a promis ca ne duce sa mancam sushi. Astfel se face ca dupa ce ne-am tras nitel sufletul am pornit-o catre "oras". Mmmbine, nu stateam nici noi la tara... Cum spuneam, am luat metroul pana la Shinjuku doar, pentru ca l-am rugat pe Vali sa ne ajute sa facem rost de abonamentele de tren, iar acolo era unul din birourile JR (adica un fel de CFR japonez). Faza mai interesanta a fost ca desi Shinjuku este la 2 statii de metrou distanta, un metrou era blocat (cred ca fusese un accident), astfel ca toti calatorii erau redirectionati gratis catre o alta linie de metrou (care apartine municipalitatii si pentru care in mod normal sunt necesare alte bilete).
Dupa ce am facut rost de abonamentele de tren care ne permiteau sa calatorim timp de 2 saptamani cat voiam in susul si in josul Japoniei, am luat trenul spre Ginza. Ginza, dupa cum ni s-a spus de catre ghidul nostru personal, adica Vali, este cel mai scump cartier comercial din lume. Se pare ca la un moment dat, prin anii '70-'80 spatiile comerciale de aici se vindeau si inchiriau la centrimetru patrat. Ajunsi acolo am vrut sa confruntam realitatea cu povestirile, asa ca eram foarte atenti la tot ce era in jurul nostru. Si intr-adevar, reclame luminoase peste tot (plus ca tot orasul era impodobit pentru Craciun), cate o autostrada sau linie suspendata de tren brazda strada, o intersectie imensa unde se traversa si pe diagonala si unde intr-unul din colturile sale trona cladirea Sony (unul din locurile populare de intalnire din Ginza), doua magazine Tiffany's la mai putin de 200 de metri distanta unul de celalalt intercalate de alte magazine cum ar fi Louis Vuitton sau Chanel. Si ca veni vorba de Louis Vuitton, i
ata o curiozitate: se pare ca majoritatea vanzarilor marcii este in Japonia. Vali ne-a povestit ca un procentaj fabulos de familii din Japonia are cel putin cate o geanta Louis Vuitton. Orisicat, ce am mai vazut in Ginza: multe, foarte multe magazine de bijuterii - majoritatea (daca nu toate) cu diamante. Am vazut la un moment dat intr-o vitrina niste preturi la un colier si am facut socoteala ca daca as munci zece ani si nu as cheltui nimic in plus, atunci i l-as putea darui Mirunei. In cele din urma am intrat intr-un magazin de jucarii, pentru ca Alexandra voia sa cumpere niste cadouri (ea pleca a doua zi inapoi in Romania). Magazinul avea vreo patru etaje in care ne-am tot invartit. La inventarul de la iesire aveam cu noi: un Wall-e si un ren de plus, o gramada de globuri si de ornamente de brad (foarte frumoase toate - n-am ce zice) si o droaie de cupoane de reduceri. Miruna a stat mult pe ganduri daca sa nu ne intoarcem sa mai luam inca un ren de pus in brad din cupoanele de reduceri sau sa i le dam lui Valos. Pana la urma au ajuns la Vali.
Ni se facuse destul de foame asa ca am plecat sa luam masa. Pentru asta a trebuit sa luam trenul. Dar nu orice tren, ci un tren suspendat fara conductor, care traversa golful. De fapt nu il traversa, ci ajungea in Odaiba - o insula care in al doilea razboi mondial a servit drept baza pentru tunurile de aparare, iar mai tarziu a fost inaltata cu gunoaie. Astazi este unul din centrele Tokyo-ului, un loc unde se afla cel mai mare mall - cu cele mai multe restaurante (parca vreo treizeci de mii de metri patrati de restaurante), un sediu de televiziune si bineinteles o arhitectura de Star Trek la intregul complex urbanistic. Am coborat la statia unde se afla mall-ul si mai intai am incercat sa privim Tokyo-ul iluminat, dar atmosfera nu era foarte clara. Totusi se vedea destul de frumos Podul Curcubeu sau "Rainbow Bridge", pe unde am venit cu trenul nostru robotizat. Dupa ce am facut cateva poze am intrat sa mancam. In drum spre restaurant ne-am oprit la un magazin de tip "duty-free" de unde am mai luat diverse cadouase pentru cei de acasa... Restaurantul avea ferestre mari astfel ca privelistea era uimitoare, ne-am gandit noi ca daca 
atmosfera ar fi fost mai clara s-ar fi vazut si mai frumos. Ne-am ales platourile de sushi (Miruna a sarit peste masa asta) si am inceput sa le devoram.Gustos rau sushi-ul asta. N-ai zice ca niste bucati crude de peste puse pe un pat de orez si intre ele niste wasabi pot fi atat de bune. Vali m-a invatat un lucru foarte interesant: cum sa mananc sushi-ul cu sos de soia. Pestele trebuie inmuiat in sosul de soia, nu orezul, iar apoi prima parte care atinge limba trebuie sa fie tot pestele. Si intr-adevar, gustul este fabulos astfel. Eu, unul m-am indragostit de sushi. Miruna a mancat cu betele toate icrele dintr-un sushi din acela invelit intr-o mare alga si am fost tare mandru de ea. Cu ocazia aceasta m-am gandit sa incerc niste bere japoneza, insa dupa ce am baut cateva guri mi-a iesit o buba mare la tampla dreapta. Nu stiam daca era de la bere sau nu (pana la urma am depistat ca de la bere era, dar dupa trei seri n-a mai aparut - probabil ca s-a obisnuit organismul meu), asa ca am continuat sa beau. La sfarsitul mesei Vali a comandat o delicatesa (trei sushi-uri care au costat aproape cat o portie normala la un loc) - un ton foarte gras. Recunosc, mi-a placut. Eram fericit ca totusi se poate manca ceva in Japonia. 
Am plecat agale spre casa (in drum Vali ne-a pozat pe mine si pe Miruna intr-o inimioara de neon care se tot aprindea si stingea) dar pana sa ajungem... am facut vreo ora si ceva.
Acasa Alexandra s-a apucat sa-si faca bagajele, iar noi pe a le noastre fiindca a doua zi aveam sa plecam la Sendai si la Matsushima (se zice ca este unul dintre cele mai frumoase locuri din Japonia si ca nu trebuie ratat nicidecum) in ceea ce era prima noastra excursie pe cont propriu. Vali ne-a dat cartelele reincarcabile pentru metrou (ca sa nu trebuiasca sa cumparam mereu bilete) si mobilul lui personal ca sa putem comunica mai usor. Eu si cu Mirunica ne-am culcat in bucatarie, pe canapea - aveam oricum sa ne trezim primii, ca trebuia sa prindem un Shinkansen dis-de-dimineata. Am spus noapte-buna si dusi am fost in lumea viselor (in sfarsit, dupa atatea nopti de insomnii...).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu