Septembrie 2009 – Belgia si Franta – 2. Bruges, Oostende si Antwerpen

Surpriza, dragii mei! Plimbarea noastra continua cu o dimineata insorita in cel mai bine pastrat oras medieval al Belgiei, Brugge (in flamanda) sau Bruges (in valona). Fac aici o mica paranteza pentru a justifica utilizarea celor doua denumiri – suntem intr-o tara bilingva, astfel ca nu pot pur si simplu omite acest amanunt.

Am inceput ziua in hotelul Leopold cu un mic dejun absolut copios. Am mancat suficient cat sa ne ajunga pana mult dupa pranz. Dupa ce ne-am pregatit bocceluta cu aparatele de fotografiat, camera de filmat, apa si ghiduri turistice, am pornit la vanatoare de obiective. Totusi, mai inainte de asta, Miruna s-a asigurat ca incearca sa vada cat de tari sunt scarile la coborare. Din fericire nu s-a ales decat cu vreo cateva vanatai minore.

Hoinareala a inceput pe cateva stradute mai putin umblate pana am ajuns in parcul Minnewater, cel cu povestea lebedelor. Acolo am dat peste o pisica foarte prietenoasa, care chiar s-a lasat mangaiata (avea zgarda, deci sigur era a cuiva de pe acolo). Am iesit din parc pe niste poduri foarte frumos aranjate si am intrat in Beguinage.

Multi (printre care si noi) presupuneau ca aici era o manastire de maici. Insa nu este chiar asa. Acest loc era in trecut un soi de adapost pentru femeile singure, ale caror barbati plecasera in cruciade (probabil ca sa evite purtarea unei centuri de castitate) sau murisera. Intr-adevar, aceste femei erau foarte religioase, insa nu renuntau la legatura cu lumea exterioara. Apropo de asta, pe langa iesirea din Beguinage era o cladire care avea sculptata o statuie in forma de calugarita, iar cineva ii pusese niste ochelari de soare foarte moderni. Mergand noi pe stradute am dat peste un magazin de broderii si ne-am ales cu o fata de perna. Mirunica a dat peste o fabrica de bere (revazand filmuletele facute in plimbarea cu barca de cu o zi mai inainte am identificat ca fiind fabrica de bere locala Brugste Zot). Intrarea se platea asa ca ne-am lasat pagubasi si am mers mai departe pana la catedrala Onze Lieve Vrouwkerk sau in traducere Notre Dame. O atractie a acestei catedrale este sculptura lui Michelangelo, Madonna cu pruncul, una dintre putinele sculpturi de-ale acestuia care se gasesc in afara Italiei.

Am admirat opera de arta inimitabila si am analizat-o, iar dupa ce am suprapus-o cu amintirile sculpturilor vazute la Florenta, pot spune cu mana pe inima: sigur e facuta de Michelangelo. Dupa iesirea din aceasta frumoasa catedrala pe care noi am prins-o intr-o perioada de restaurare, am pierdut vreo douazeci de minute incercand sa intram in catedrala St. Salvador.

Din pacate era inchisa si asa a ramas pe parcursul vizitei noastre in oras. Acest esec nu ne-a descurajat si, plini de avant am luat in piept cele trei sute saizeci si sase de trepte (cate una pentru fiecare zi a unui an bisect) ale turnului Belrfry care domina piata Markt. Fix in fata turnului era un american gras, exact ca in film. Nu mi-a venit sa cred, astfel ca sub pretextul fotografierii machetei turnului, l-am prins in poza. Orisicat, coordonati de la sol de tati am urcat pana in varf, de unde am admirat panorama superba a orasului. Filmuletul de mai jos este dovada vie a acestei reusite (daca aveti rabdare sa vizionati cele 6 minute, atunci puteti de asemenea sa va distrati de nemtoaicele care chicotesc si de cei doi romani, tip si tipa, care parca descoperisera America atunci cand si-au dat seama ca sagetile, numele si numerele scrijelite in piatra pe pervazuri reprezinta directiile catre anumite orase si distantele pana la ele).

In ghidurile turistice scria ca putem ajunge la portul vechi al slepurilor, asa ca am setat cap compas morile de vant pe care le vazusem cu o zi inainte (portul parea sa fie pe langa ele) si dusi am fost pe niste stradute absolut seducatoare.

In fata fiecarei case era cel putin o bicicleta parcata (si nelegata de nimic!) si aranjamente florale si nu numai de ti-era mai mare dragul. Cred ca ai parte de un confort psihic incredibil (care porneste dintr-un confort vizual) sa traiesti intr-un asemenea loc in care oamenii chiar sunt civilizati si le pasa de cum arata casele lor si pe dinafara.

Orisicat, am continuat mai departe si, facand pe ghidul, am indrumat grupul intr-un loc care era departe de ceea ce ne asteptam noi sa fie, adica nici urma de port vechi. Dezamagirea nu a durat prea mult, pentru ca am dat peste o macara veche cu care se ridicau marfurile de pe slepuri (am recunoscut-o pentru ca arata ca o macara veche pe care o vazusem eu mai demult la Gdansk). Dupa macara am dat peste cel mai vechi pod basculant din oras, care surprinzator, nu este foarte vizitat.

Mergand noi ne-a lungul canalelor si pozandu-ne cu toate casele dragute care ne ieseau in cale, am ajuns la statuia lui Jan van Eyck, pictor flamand renumit ce a locuit in Bruges (am obosit sa scriu Brugge si Bruges). In apropiere am dat peste prima bursa din lume – construita pe la 1423, acum transformata in banca de ciocolata...

Betia succesului plimbarii noastre ne-a facut sa ne oprim la un mic local si sa comandam niste gaufre locale si o bere la fel de locala, Brugste Zot. De mentionat ca pana si Miruna a gustat din sucul de malt facut pe taram belgian. Gustarea ne-a intremat suficient cat sa fim pregatiti de a merge la malul unei noi mari, cea a Nordului.

Cat cumparam bilete de tren pana in Oostende, un american si incepuse sa-i faca avansuri Mirunei si sa o intrebe de Nadia Comaneci. Sunt nostim de naivi americanii astia, chiar cred ca tot ce zboara se mananca si ca toata lumea are chef sa asculte ce debiteaza ei.

Trenul face aproximativ 12 minute pana la Oostende (de fapt exista si pista de bicicleta amenajata pana acolo), insa eforturile mele de a convinge familia sa inchiriem doua tandemuri si sa pedalam pana acolo s-au lovit de un zid de nepatruns. Pacat, chiar mi-as fi dorit mult asta si cred ca ar fi fost distractiv. Orisicat, Oostende nu este un oras extraordinar, este mai mult o statiune locuita, iar daca te abati de la strazile turistice, atunci dai peste blocuri ordinare (care totusi arata de mii de ori mai bine decat blocurile de la noi) din punct de vedere arhitectural. Am vizitat catedrala orasului si apoi am mers pe o strada comerciala pana am ajuns pe faleza. De pe faleza, tup tup pe plaja si iata, am ajuns sa ne bagam picioarele si in Marea Nordului. Apa nu era foarte rece, mergea sa intram putin in apa, insa din pacate nu aveam costumele de baie pe noi. Ne-am multumit cu o plimbare pe malul oceanului, plimbare in care ne-am facut plinul de aerosoli si de buna dispozitie. Cred ca in departare se putea vedea si malul englezesc daca te uitai cu atentie. Noi ne-am uitat, dar nu am vazut nimic…

Destul de infometati, ne-am asezat la o masa de la un restaurant de pe faleza. Am incercat berea alba belgiana Hoegaarden, care totusi nu se compara cu berea alba nefiltrata nemteasca / austriaca. Eu am luat un castron mare de scoici à la provençale cu un sos minunat si cu cartofi prajiti, langa care am plans cand s-au terminat, Mirunica o salada chèvre chaud, iar mami si tati cate o portie de porc care nu a fost chiar cum se asteptau ei sa fie (dar de care totusi si-au adus aminte cu placere mai tarziu, cand am ajuns in Franta adica).

Indestulati (unii dintre noi), am dat o tura parcului orasului, in care era un ceas mare facut din flori si niste statui cu sirene. Ne-am intors pe plaja ca sa vedem apusul, cand, surpriza! Era reflux! Si inca ce reflux, pentru ca plaja se largise cu vreo o suta de metri. Am mers descult pana la marginea apei, urmat de Mirunica pe un fel de ponton (probabil special amenajat) si am facut o multime de poze soarelui la apus. Mie personal mi se par printre cele mai reusite poze ale excursiei noastre. Bine, si ambianta era deosebita, adica nu mai fusesem niciodata acolo si nu mai experimentasem o asemenea maree (poate in Spania la San Sebastian, dar parca nu atat de mare). Am plecat oftand si privind mai degraba peste umar decat in fata.

Am luat un tren inapoi pana in Bruges si am trecut mai intai pe la hotel sa ne luam haine mai groase, pentru ca se cam lasase frigul. Am iesit cu totii sa vedem orasul noaptea. Ne-am pozat cu fantana din piata T’Zand, am cumparat niste apa de la un “non-stop” si apoi am luat orasul la pas. Totusi parintii au rezistat numai pana in piata centrala. Noi am mai continuat sa hoinarim pe canale si sa facem poze unui oras ce parea intr-adevar ca de basm, atat de frumos erau luminate podurile si cladirile. Seara, faimoasa straduta a magarului orb, care face legatura intre piata Burg si cel mai apropiat canal, nu era aglomerata deloc.

Aceasta strada are o poveste tragi-comica: pe aceasta strada era o moara, iar in moara tragea un magar. Evident ca acest magar se invartea de jur imprejur, astfel ca stapanii morii s-au gandit sa-i acopere ochii ca sa nu se deprime ca tot merge in cerc. Nostimi belgienii astia, nu?

Ziua urmatoare o amanetasem pentru Antwerpen sau Anvers. Trenul face aproximativ o ora intre Bruges si Antwerpen si costa destul de mult. Este mai convenabil un tichet de 10 calatorii pe care il poti folosi pentru oricate persoane. Gara din Antwerpen este destul de mare, asa, ca pentru un oras cosmopolit si recunoscut pe plan international pentru multe lucruri, cum ar fi prelucrarea diamantelor. Se pare ca aceste pietre pretioase detin o anumita putere inexplicabila pentru ca in timp ce eu stateam la coada la centrul de informatii turistice pentru a face rost de o harta mai detaliata, Mirunica a si intrat intr-unul din magazinele de diamante de vizavi de gara. Patronii, vanzatorii, evident, evrei, si cu limbarita suficient de buna cat sa ne faca sa beneficiem de super reducerea lor de 50%.

Am pornit pe strazi care nu aratau foarte spectaculos, pana am ajuns la casa lui Rubens. Aceasta casa este destul de bine pastrata, insa belgienii au gasit un prilej de a face o galerie de arta mai mult decat un monument istoric. In fine, rau nu a fost si ne-am imbogatit nitel cultura generala, cel putin in ce priveste arta flamanda si pe Rubens in special. Dupa casa, am plecat catre catedrala cea mare (Notre Dame) care are un amvon impresionant si niste tablouri imense pictate de Rubens.

Catedrala este atat de mare incat nu incape in poza intreaga, din orice punct (al pietei in care se afla) ar fi fotografiata. Cum deja sosise ora pranzului, am poposit la un restaurant italian, unde ne-am bucurat de bunatatile bucatariei din cizma.

Piata Grote Markt a fost urmatoarea bifata (nu am putut sa ne dam seama de forma de picior de caine pentru care a devenit faimoasa). Din piata ne-am dus pe malul raului Schelde si la muzeul marinei, care din pacate era inchis.

Pe malul raului erau tot felul de menestrei si de alti ciudati care se produceau si era chiar placut sa-i privesti. In port era acostat in pachebot imens, cred ca avea vreo 800 de metri lungime (asa, ochiometric). I-am intrebat pe cei care se urcau in el unde merg, si astfel am aflat ca vaporul facea un tur al oraselor de pe coasta de nord vest a Europei, iar urmatoarea oprire avea sa fie la Londra.

Ne-am intors la gara intr-un pas lent si, dupa ce am fost dati afara din doua magazine care se inchideau, am ajuns la tren.

Era ultima noastra seara in Bruges, astfel ca am iesit iarasi la plimbare. Intre pietele Burg si Markt, mai exact intre magazinele de dulciuri La Belgique Gourmande si La Cure Gourmande am descoperit cea mai stramta strada din oras. Interesant este ca nu reusisem sa o gasim in timpul zilei. Ne-am tot perindat prin cele doua magazine, insa am cumparat doar niste caramele. Am decis sa incheiem seara cu o bere belgiana, asa ca ne-am asezat la o masa de pe o straduta. In timp ce beam berea mi s-a facut pofta de cartofi prajiti, asa ca m-am dus la toneta din piata centrala si am cumparat o caserola mica plina ochi cu "frites”. Seara s-a incheiat foarte agreabil cu drumul spre casa pe niste stradute pe care nu mai fusesem pana atunci…